- Echinocțiul de primăvară – 2025
- Solstițiul de vară 2024 Interpretări culturale și Perspective Astronomice
- Solstițiul de iarnă – 21.12.2022
- FEMEI REMARCABILE ÎN ASTRONOMIE ȘI ASTROFIZICĂ
SOLSTIȚIUL DE VARĂ 2024 Interpretări culturale și Perspective Astronomice
Solstițiul de iarnă – 21.12.2022
Joi, 8 decembrie 2022, la Colegiul Național ”Zinca Golescu” din Pitești, clasa a XI-a B, profil matematică informatică, s-a desfășurat activitatea Solstițiul de iarnă 2022.
Cu această ocazie elevii au aflat informații interesante despre ce este solstițiul, ce reprezintă acesta, consecințele reale ale mișcării Terrei în jurul Soarelui, istoria și semnificația culturală ale acestui moment al ciclului anual.
Au fost folosite materiale informative și videoclipuri de pe internet, iar metoda utilizată în cadrul activității a fost Ce Știm? Ce aș Vrea să știu? Ce am Învățat? elevii descoperind informații relevante temei, lucrând individual și pe grupe.
Fotografii de Bogdana Tănase, elevă clasa a XI-a B, Pitești, 21 decembrie 2022
Solstițiul de iarnă
https://phys.org/news/2018-12-winter-solstice-astronomy-christmas.html
https://www.history.com/news/8-winter-solstice-celebrations-around-the-world
https://mountainlake.org/what-is-the-winter-solstice/
Traducere și adaptare după Fabrizio Bònoli
Bazilica San Petronio din Bologna și Cassini
Solstițiul de iarnă observat pe podeaua bazilicii
Pentru a exprima autoritatea conducerii orașului, care s-a opus autorității bisericești reprezentată de legații pontificali, în 1388, Comuna Bologna a adoptat o hotărâre de a construi o nouă biserică mare, dedicată sfântului patron al orașului, Sf. Petronius.
Mărimea acestui edificiu și poziția sa, cu fațada la piața principală a orașului, au demonstrat dorința edililor de a îmbina credința religioasă cu idealurile civice, exprimând elocvent sentimentul popular.
Proiectată de Antonio di Vincenzo, bazilica, construită în stilul gotic italian târziu, a fost începută în 1390 și finalizată în 1659, deși fațada a rămas neterminată.
Bazilica a fost locul a numeroase evenimente istorice, dintre care cel mai important a fost încoronarea lui Carol al V-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman în anul 1530.
Timp de mulți ani, San Petronio a fost și biserica Universității. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, universitatea a fost situată în ”Archiginnasio” alăturat catedralei, iar un clopot al bisericii, cunoscut sub numele de „la scolara” [„elevul”], suna pentru a-i anunța pe studenți că încep cursurile.
În 1575, călugărul dominican Egnazio Danti, astronomul lui Cosimo I de Medici, a fost chemat la Bologna pentru a preda Matematică și Astronomie. Danti a făcut parte din Comisia înființată de Papa Grigore al XIII-lea – originar din Bologna – pentru a pregăti un nou calendar. Cunoscut sub numele de ”calendarul gregorian”, noul calendar a fost promulgat în 1582 și este cel pe care îl folosim și astăzi.
Studiul mișcării Soarelui de-a lungul anului și determinarea echinocțiilor și solstițiilor au reprezentat unele dintre observațiile astronomice cheie, necesare pentru a ajunge la cea mai precisă definiție posibilă a duratei anului tropical, în scopul stabilirii noului calendar.
În Biserica Santa Maria Novella din Florența, Danti proiectase deja un instrument astronomic necesar pentru a îmbunătăți observarea mișcării solare: o Linie Meridiană .
Pata de lumină proiectată pe podeaua unei biserici mari de razele Soarelui, intrate în spațiul întunecos al bisericii printr-o mic orificiu („ochiul” meridianului), a făcut posibilă observarea poziției Soarelui și a variațiilor în mișcarea sa, mult mai mai precisă comparativ cu umbrele aruncate pe pământ de uriașii gnomoni folosiți încă din antichitate.
Când a ajuns la Bologna, Egnazio Danti a construit un meridian în interiorul bazilicii San Petronio (prezentat aici într-un desen din Almagestum Novum a lui Riccioli), pe care l-a folosit pentru a verifica momentul echinocțiului de primăvară.
Este important de remarcat faptul că în această perioadă, în ciuda faptului că trecuseră mai mult de treizeci de ani de la publicarea de către Copernic a De Revolutionibus Orbium Coelestium, în care acesta propusese lumii noul sistem heliocentric, încă se credea că Pământul este centrul universului. În consecință, conform sistemului aristotelic acceptat în epocă, mișcarea solară era considerată a fi una reală și nu aparentă.
La mai puțin de un secol de la finalizarea Meridianului lui Egnazio Danti, s-au făcut planuri de demolare a peretelui din spate al culoarului stâng pentru a extinde bazilica. Întrucât „ochiul” Meridianului lui Danti era poziționat în vârful acestui zid, instrumentul din secolul al XVI-lea era destinat a fi distrus.
În 1655, Consiliul Sacristiei din San Petronio a hotărât să încredințeze proiectul pentru construirea unei noi Linii de meridian „doctorului Gian Domenico Cassini genovese” [«Dr. Gian Domenico Cassini din Genova»].
La acea vreme, tânărul Cassini preda de câțiva ani astronomie la Bologna și era renumit pentru precizia observațiilor sale astronomice. Aceste observații au inclus cometa din 1652, despre care el a demonstrat că era mult deasupra orbitei Lunii, contrar conceptelor aristotelice conform cărora cometele erau vapori din atmosfera Pământului și nu corpuri cerești.
Au existat propuneri de a înlocui Linia Meridiană a lui Danti cu una mai scurtă, care, cu siguranță, ar fi fost mai puțin utilă pentru observațiile astronomice, însă Cassini a prezentat un proiect nou și îndrăzneț. Exploatând ingenios spațiul dintre coloanele naosului gotic, el a propus să mărească înălțimea gnomonului lui Danti cu o treime, făcându-l astfel de 2,5 ori mai lung pentru a permite observații și mai precise.
Pentru a finaliza acest proiect a trebuit să depășească enorme dificultăți financiare, logistice, tehnice și chiar „academice”.
Naosul și coridoarele marii bazilici, care fuseseră construite intenționat astfel încât biserica să fie orientată spre piața orașului, nu aveau o orientare nord-sud. Astfel, principala dificultate tehnică consta în găsirea unei modalități de a lăsa cale liberă razelor Soarelui printre coloane, exploatând totodată dimensiunea edificiului cât mai mult posibil.
Pe baza unor observații atente ale traseului Soarelui față de pereții bisericii, gaura gnomonică a fost poziționată în a patra boltă a culoarului stâng, la o înălțime de 1000 de inci conform sistemului de măsurare a piciorului francez (27,07 metri). La nivelul solului, lungimea liniei meridianelor, așa cum a calculat Cassini, era de 1/600.000 din circumferința Pământului (66,71 metri).
Pentru solstițiul de vară din 1655, Cassini a publicat un anunț prin care invita toți cetățenii și profesorii universitari să participe la verificarea finală a Liniei Meridiane și la trecerea imaginii Soarelui «fra quelle colonne, che erasi creduto impedirne la descrizione» [«între acele coloane». care s-au crezut că ar împiedica descrierea lui»].
Lucrarea a ajuns la un cost total de 2500 de lire (echivalentul a circa 200.000-250.000 de euro astăzi), din care 500 de lire au mers către Cassini.
Ca urmare a faimei larg răspândite pe care Cassini a câștigat-o nu numai cu acest instrument folosit „pentru a măsura Soarele” – pe care el însuși l-a numit „heliometru” – ci și pentru alte observații astronomice importante, Ludovic al XIV-lea l-a chemat la Paris pentru a ajuta la construirea Observatorului Regal.
Cassini și fiul său Jacques s-au întors la Bologna în 1695 pentru a verifica Linia Meridianului, împreună cu Domenico Guglielmini; instrumentele pe care le-au folosit pentru aceasta sunt încă păstrate în Muzeul Bazilicii. Utilizarea lor la echinocțiul de primăvară a spulberat orice îndoială cu privire la întrebarea dacă un an bisect ar trebui sau nu să fie omis în 1700, așa cum era prevăzut de reforma gregoriană.
În 1776 Eustachio Zanotti a efectuat lucrări de restaurare, în timp ce verificarea ulterioară a fost făcută de Federico Guarducci în 1904.
Scopul declarat al lui Cassini a fost construirea unei Linii meridiane de 67 de metri lungime (cea mai lungă din lume) pentru a determina lungimea anului tropical cât mai precis posibil, prin măsurarea timpului scurs între două treceri succesive ale Soarelui la echinocțiul de primăvară. Acest lucru făcea posibilă verificarea corectitudinii reformei gregoriene a calendarului.
Cu toate acestea, adevăratul scop al lui Cassini a fost destul de diferit, așa cum putem deduce cu ușurință din utilizarea de către acesta a acestui instrument de dimensiuni mari.
La mai puțin de douăzeci de ani de la procesul lui Galileo, cu siguranță nu a putut declara deschis că dorește să construiască un instrument capabil să soluționeze controversa dintre cei care susțineau ideea că Soarele urmează o mișcare circulară și uniformă în jurul Pământului imobil și cei care considerau că Pământul se mișcă în jurul Soarelui și că mișcarea solară era doar aparentă (teoria Copernicană afirma că orbita Pământului este circulară).
Soarele pare să se miște pe bolta cerească mai lent vara decât iarna și chiar și în antichitate se știa că vara Soarele era cel mai îndepărtat de Pământ. Potrivit anticilor, această distanță mai mare făcea ca mișcarea sa să pară mai lentă. Cu toate acestea, mulți astronomi – inclusiv Kepler – au pus o altă întrebare: „Pare că Soarele se mișcă mai încet, pentru că este mai departe, sau mișcarea sa este efectiv mai lentă?” Cu alte cuvinte, se punea problema de a verifica observațional cea de-a doua legi a lui Kepler – exprimată de astronomul german în lucrarea sa din 1609, Astronomia Nova – conform căreia Pământul se mișcă mai repede când este mai aproape de Soare și mai încet când este mai departe, orbita acestuia având o formă eliptică, cu Soarele într-unul dintre focare. Mai precis, legea ariilor afirmă că raza vectoare de la planetă la Soare descrie arii egale în intervale de timp egale.
Pentru a determina acest lucru, Cassini trebuia să observe dacă diametrul aparent al Soarelui scade în același mod în care scade viteza sa, ceea ce ar însemna că scăderea vitezei este doar aparentă. Folosind Marea Linie Meridiană de la San Petronio – în care diametrul imaginii proiectate pe podeaua bisericii este de 26 cm vara, în timp ce dimensiunile sale liniare sunt de 168×64 cm iarna – Cassini a putut determina variațiile diametrului solar pe parcursul anului, cu o precizie de aproximativ un minut de arc. În consecință, aceasta a demonstrat că diametrul aparent al Soarelui a scăzut pe măsură ce distanța sa față de Pământ a crescut, dar nu a scăzut în același mod în care viteza a scăzut.
Această observație a reprezentat prima confirmare observațională a celei de-a doua legi a lui Kepler, deși nu era încă o confirmare a validității sistemului heliocentric comparativ cu cel geocentric. Datorită relativității mișcării, în observații, cele două sisteme par a fi echivalente, dar folosind Linia Meridiană de la San Petronio, Cassini a demonstrat că «în termenii teoriei solare, Soarele sau, la fel, Pământul poate fi tratat ca o planetă, așa cum a afirmat Copernic» [«da un punto di vista della teoria solare, il Sole o, il che è la stessa cosa, la Terra, può essere trattato come un pianeta, come affermato da Copernico»].
Precizia construcției Liniei Meridiane a permis lui Cassini să obțină și alte rezultate importante: o nouă determinare a înclinației planului eclipticii, 23°29’15”, cu doar 22″ mai mare decât cea actuală, și noi măsurători de refracție (adică deviația pe care o suferă lumina unei stele atunci când traversează atmosfera, făcând-o să pară mai sus deasupra orizontului), care au fost folosite timp de peste un secol.
18 decembrie 2022, ora 12:10 ora locală videoclip filmat de Iuliana Roman
În lucrarea sa din 1736, De Gnomone Meridiano Bononiensi, Eustachio Manfredi a analizat optzeci de ani de observații efectuate folosind Linia Meridiană, demonstrând că oblicitatea eclipticii – cercul aparent descris de Soare pe bolta cerească, pe parcursul unui an și care corespunde de fapt cu planul orbitei Pământului în jurul Soarelui – a scăzut cu mai puțin de o secundă pe an. Această scădere a oblicității evidenția îndreptarea axei de rotație a Pământului în raport cu planul pe care Pământul orbitează Soarele, cauza principală a variațiilor sezoniere.
După cum sublinia J. L. Heilbron, astronomii care au făcut aceste observații folosind Marea Linie Meridiană de la San Petronio au fost primii care au descoperit și măsurat un proces care, dacă s-ar fi dovedit continuu pe termen lung, ar fi avut drept consecință dispariția anotimpurilor în mai puțin de 2000 de secole!
Dar, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după ce Leonhard Euler a atribuit deplasarea axelor de rotație planetare interacțiunilor gravitaționale reciproce, Pierre Simon, marchizul de Laplace, a demonstrat că scăderea oblicității ecliptice, dezvăluită și măsurată mai întâi de astronomii care au observat cu marele linia de meridian din San Petronio, a fost de fapt o schimbare periodică: este sigur că anotimpurile nu se vor schimba!
Dar, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după ce Leonhard Euler a atribuit deplasarea axelor de rotație planetare interacțiunilor gravitaționale reciproce, Pierre Simon, marchizul de Laplace, a demonstrat că scăderea oblicității ecliptice, dezvăluită și măsurată mai întâi de astronomii care au observat cu marele linia de meridian din San Petronio, a fost de fapt o schimbare periodică: este sigur că anotimpurile nu se vor schimba!
Cine a fost Giovanni Domenico Cassini?
– wikipedia
Giovanni Domenico Cassini, cunoscut și ca Gian Domenico Cassini sau Jean-Dominique Cassini, (n. 8 iunie 1625, Perinaldo, Liguria, Italia– d. 14 septembrie 1712, Paris, Regatul Franței) a fost un matematician, astronom, inginer și astrolog italo-francez.
Originară din Italia, familia sa s-a stabilit în Franța în timpul regelui Ludovic al XIV-lea.
A studiat la Vallebone, apoi la colegiul iezuit din Genova, unde l-a avut ca profesor pe Caselli. Lucrarea sa de doctorat a fost condusă de matematicianul iezuit Francesco Maria Grimaldi la Universitatea din Bologna.
A fost profesor la Bologna și la Paris și primul director al Observatorului din Paris (între 1671-1712), construit de Jean-Baptiste Colbert. A fost membru al Academiei de Științe a Franței.
A fost secretar de ambasadă la curtea lui Ludovic al XIV-lea. În 1650 îl cunoaște pe Bonaventura Cavalieri, creatorul metodei indivizibilelor.
În ultimii ani din viață și-a pierdut vederea.
Contribuții
A descoperit patru sateliți ai lui Saturn și Jupiter, a studiat traiectoriile acestora și a dat prima definiție valabilă a paralaxei Soarelui. A participat la o expediție în Cayenne pentru determinarea paralaxei planetei Marte și, împreună cu Jean Richer, a determinat distanța Marte – Pământ.
Ca și Giovanni Alfonso Borelli și Robert Hooke, a susținut că forma traiectoriilor cometelor este eliptică sau parabolică.
A studiat cometele care au apărut în anii 1577, 1665 și 1680 și a presupus că este vorba de una și aceeași, adică ceea ce ulterior va fi denumită cometa Halley.
A descoperit curba numită ulterior casionidă, ca loc geometric format din două ovale, din care, în caz particular, se obține lemniscata.
Unde am mai auzit de Cassini?
Cassini-Huygens a fost o navă spațială/sondă spațială robotizată lansată împreună de NASA, ESA și ASI care a studiat planeta Saturn și sateliții săi naturali, fiind una din cele mai de succes misiuni. Nava spațială Cassini este proiectată de NASA și a fost denumită după astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Agenția Spațială Europeană a realizat sonda spatială Huygens, numită după astronomul, matematicianul și fizicianul olandez Christiaan Huygens. Sonda spațială Cassini a fost lansată în întregime pe 15 octombrie 1997 și, după o lungă călătorie interplanetară, a intrat pe orbită în jurul lui Saturn pe 1 iulie 2004.
https://solarsystem.nasa.gov/resources/12943/diagram-of-the-cassini-spacecraft/
Oblicitatea (modificarea înclinării axiale)
Pe măsură ce înclinarea axială crește, contrastul sezonier crește, astfel încât iernile sunt mai reci, iar verile sunt mai calde în ambele emisfere. În prezent, axa Pământului este înclinată cu 23,5 grade față de planul orbitei sale în jurul Soarelui. Dar această înclinare se schimbă. În timpul unui ciclu care durează în medie aproximativ 40.000 de ani, înclinarea axei variază între 22,1 și 24,5 grade. Deoarece această înclinare se schimbă, anotimpurile, așa cum le cunoaștem noi, pot deveni exagerate. O înclinare mai mare înseamnă anotimpuri cu caracteristici mai accentuate- veri mai calde și ierni mai reci; o înclinare mai mică înseamnă anotimpuri mai puțin severe – veri mai reci și ierni mai blânde. Se crede că verile răcoroase sunt cele care permit zăpezii și gheții să reziste de la un an la altul la latitudini înalte, formând în cele din urmă straturi masive de gheață. Există, de asemenea, reacții de feedback pozitive în sistemul climatic, deoarece un Pământ acoperit cu mai multă zăpadă reflectă mai multă energie solară în spațiu, provocând o răcire suplimentară.
Ciclurile lui Milancovici
În anii 1932-1934 a studiat efectul continentelor terestre asupra mișcării polilor tereștri. Milancovici este autorul primei și celei mai fundamentate teorii a variațiilor climaterice pe Terra, conform căreia variațiile climei sunt influențate de trei factori astronomici (ciclurile lui Milancovici):
1. Fluctuația excentricității (a formei mai mult sau mai puțin eliptice) a orbitei terestre, cu o perioadă de 100 de mii ani;
2. Variațiile înclinației axei terestre față de planul orbitei terestre, între 21,8 grade și 24,4 grade cu o perioadă de circa 40 de mii ani;
3. Precesia axei terestre, care determină ce emisferă terestră va primi mai multă căldură de la Soare, cea nordică sau cea sudică. Această precesie are o perioadă de 21 de mii ani. Teoria climatologică a lui Milancovici a fost cea mai acceptată teorie a variațiilor climatice.
FEMEI REMARCABILE ÎN ASTRONOMIE ȘI ASTROFIZICĂ
Femei remarcabile
în astronomie și astrofizică
Un proiect global de sensibilizare a publicului derulat de Uniunea Astronomică Internațională
https://www.astro4edu.org/naec-network/RO/
Proiectul Women and Girls in Astronomy recunoaște rolul femeilor în promovarea științei și încurajează fetele să ia în considerare urmarea unor cariere în astronomie și astrofizică.
(IAU International Astronomical Union)
Proiect:
Femei remarcabile în
Astronomie și Astrofizică
Colegiul Național Zinca Golescu – Pitești
Acest proiect va fi derulat și în Colegiul Național ”Zinca Golescu” din Pitești prin activitățile la care vor participa peste 100 de elevi (între 11 și 18 ani).
Prin activitățile propuse în cadrul proiectului, vom cunoaște un pic mai bine personalitățile și contribuțiile la cunoașterea științifică universală ale acestor femei inteligente și puternice, care, în ciuda barierelor impuse de societate, au reușit să înțeleagă ceea ce semenii lor nu reușiseră până atunci și să își facă auzită vocea. Aceste femei au forță peste timp pentru că reprezintă un model pentru cei tineri, prin curiozitatea și setea de cunoaștere care le-a motivat, prin pasiunea cu care au căutat răspunsuri, prin răbdare, putere de muncă și inteligență, dar și prin faptul că nu au vrut să accepte ceea ce societatea le repeta cu obstinație… că nu sunt capabile să învețe si să fie creative, deoarece sunt femei…
https://iau.org/public/oao-events/
Lista nu este scurtă….
Lansarea proiectului la clasa a XI-a E
Lansarea proiectului la clasa a XI-a B
Expoziție de pictură și grafică
Femei remarcabile în Astronomie și Astrofizică
Prezentarea materialelor realizate
NUME DE FEMEI CELEBRE ÎN ASTRONOMIE ȘI ASTROFIZICĂ
Hypatia (c. 350–370 to 415), Hellenistic
Regina Seondeok of Silla (c.595~610 – 647), Korea
Al-ʻIjliyyah (c. 10th-century), Syrian
Sophia Brahe (c. 1559 to 1643), Danish
Maria Cunitz (1610–1664), Silesian
Elisabeth Hevelius (1647–1693), Polish
Maria Margarethe Kirch (1670–1720), German
Jeanne Dumée (1660–1706), French
Nicole-Reine Lepaute (1723-1788), French
Caroline Herschel (1750–1848), German
Wang Zhenyi (1768–1797), Chinese
Marie-Jeanne de Lalande (1768–1832), French
Mary Sommerville (1780-1842), Scottish
Maria Mitchell (1818–1889), American
Williamina Fleming (1857–1911), Scottish
Mary Adela Blagg (1858-1944), Anglia
Dorothea Klumpke Roberts (1861–1942), American
Henrietta Swan Leavitt (1868–1921), American
Annie Russell Maunder (1868–1947), Northern Irish
Louise Freeland Jenkins (1888–1970), SUA
Vibert Douglas (1894 – 1988), Canadian
Cecilia Helena Payne-Gaposchkin (1900 – 1979) British – American
Nüzhet Gökdoğan (1910-2003), Turkish
Paris Pişmiş (1911–1999), Armenian-Mexican
Ruby Violet Payne-Scott (1912 – 1981), Australian
Liisi Oterma (1915–2001), Finnish
Katherine Johnson (1918 – 2020) American mathematician
Margaret Burbidge (1919 – 2020) British
Alenush Terian (1921–2011), Iranian-Armenian
Nancy Grace Roman (1925 – 2018), SUA
Vera Rubin (1928–2016),
Annie Jean Easley (1933 – 2011), SUA
María Luisa Aguilar Hurtado (1938–2015), Peruvian
Beatrice Tinsley (1941–1981), British-born New Zealand
Hypatia
(c. 360 – 415 d. H) Grecia
Hypatia din Alexandria (n. 360 d.Hr., Alexandria, Egipt – d. martie 415 d.Hr., Alexandria, Egipt) a fost o matematiciană, filozoafă și astronomă greacă ce a trăit în Egiptul roman, la Alexandria. A fost o filozoafă neoplatonistă, care a încurajat folosirea logicii și a matematicii împotriva misticismului. Era cunoscută drept „Egipteanca cea înțeleaptă”. Hypatia a fost fiica și eleva lui Theon, ultimul matematician asociat cu Musaeum din Alexandria și unul dintre ultimii membri ai bibliotecii din Alexandria. A călătorit și a studiat în Atena și în Italia, înainte de a deveni liderul școlii platonice din Alexandria în jurul anului 400. Tatăl ei i-a predat matematică și astronomie, iar Hypatia a ajuns expertă în ambele științe. Ea a fost prima femeie matematician și prima profesoară din Alexandria. A elaborat împreună cu tatăl ei teorii despre sistemul solar. În enciclopedia bizantină din secolul X, Suda, apare o referință la munca ei ca profesoară de filosofie, predând lucrările lui Platon și Aristotel. Se crede că între studenții ei erau atât creștini cât și străini. A fost ucisă de un grup de creștini care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș. A devenit un simbol pentru iluminism și feminism.
Regina Seondeok din Silla (c.595~610 – 647) Coreea
Din cele mai vechi timpuri, oamenii din Coreea privesc în sus spre cer și studiază stelele. Printre numeroasele inscripții și hărți stelare care datează de mai bine de un mileniu, observatorul Cheomseongdae se remarcă ca fiind cea mai remarcabilă moștenire a astronomiei antice coreene. Construit în secolul al VII-lea, în timpul domniei reginei Seondeok de Silla (632-647), Cheomseongdae este unul dintre cele mai vechi observatoare astronomice care au supraviețuit din lume.
https://www.korea.net/TalkTalkKorea/Japanese/community/community/CMN0000009398
http://minouette.blogspot.com/2019/08/ancient-korean-astronomer-queen-queen.html
https://cosmosmagazine.com/space/the-unforgotten-sisters-sonduk-the-astronomer-queen/
Al-ʻIjliyyah (secolul al X-lea), Siria
Ce este un astrolab?
Prezentare:
https://www.flipbookpdf.net/web/site/4c58e923ed0154e4aa2c7d06a67f62c49c63de4d202202.pdf.html
Sophie Brahe (Thott, Lange),
(1556 -1643), Danemarca
Sophie Brahe (cunoscută și ca Sophia Thott, n. 24 august 1556 la Svalöv – d. 1643 la Helsingør) a fost o femeie de știință daneză, cunoscută mai ales ca fiind asistenta fratelui ei, Tycho Brahe. A studiat horticultura, astronomia, chimia și medicina.I se atribuie o lucrare valoroasă privind genealogia unor familii influente daneze. Provenită dintr-o familie de nobili, a primit o educație privată și a învățat germana, latina și a studiat literatura clasică. A învățat astronomia de la fratele ei, alături de care observat eclipsa de Lună de la 8 decembrie 1573. După moartea primului soț, Otte Thott, începe să se ocupe intens de grădina castelului moștenit practicând horticultura. De asemenea, se dedică iatrochimiei și astrologiei. Se recăsătorește cu Erik Lange, cu care are un fiu care studiază în Germania. După moartea celui de-al doilea soț, se întoarce din această țară și revine în Danemarca. Aici își continuă cercetările în domeniul chimiei și al genealogiei unor persoane ilustre.
Maria Cunitz
(1610–1664), Silezia
Elisabeth Hevelius
(1647–1693), Polonia
Elisabeth Hevelius (1647-1693), astronom polonez. Elisabeth Hevelius este considerată una dintre primele femei astronom. Elisabeth (născută Koopmann) a fost a doua soție a faimosului astronom Johannes Hevelius (1611-1687) și l-a ajutat în mare parte din munca sa. S-au căsătorit în 1663 și au lucrat împreună până la moartea lui. După moartea lui, ea a publicat catalogul stelar, Prodromus astronomiae (1690), la care lucraseră. În acest catalog au fost precizate pozițiile a 1564 de stele.
Maria Margarethe Kirch
(1670–1720), Germania
Jeanne Dumée
(1660-1706), Franța
Nicole-Reine Lepaute
(1723-1788), Franța
http://cometes.obspm.fr/en/the-forgotten-story-of-female-comet-finders.html
Caroline Herschel
(1750–1848), Germania
//www.space.com/17439-caroline-herschel.html
//https://thonyc.wordpress.com/2016/03/16/its-the-wrong-telescope/
//https://womenineuropeanhistory.wordpress.com/2017/01/30/caroline-herschel/
Wang Zhenyi
(1768–1797), China
https://www.facebook.com/watch/?v=599676457204129
Marie-Jeanne de Lalande
(1768–1832), Franța
Mary Sommerville
( 1780-1872), Scoția
Maria Mitchell
(1818–1889), SUA
Williamina Fleming
(1857–1911), Scoția
Mary Adela Blagg
1858-1944, Anglia
Klumpke Roberts
(1861 – 1942) SUA
Annie Russell Maunder
(1868-1947), Marea Britanie
https://alchetron.com/Annie-Russell-Maunder
Henrietta Swan Leavitt
(1868–1921), SUA
https://www.space.com/34708-henrietta-swan-leavitt-biography.html
http://dwax.org/2020/12/12/women-in-astronomy-henrietta-swan-leavitt/
Louise Freeland Jenkins
(1888–1970), SUA
Vibert Douglas
(1894 – 1988), Canada
https://alchetron.com/Vibert-Douglas
Cecilia Helena Payne-Gaposchkin (1900 – 1979) Marea Britanie SUA
Paris Pişmiş
(1911–1999), Armenia-Mexic
https://baas.aas.org/pub/paris-marie-pismis-1911-1999/release/1
Nüzhet Gökdoğan,
(1910-2003) – Turcia
Ruby Violet Payne-Scott
(1912 – 1981), Australia
Liisi Oterma
(1915–2001), Finlanda
Katherine Johnson
(1918 – 2020) SUA
„Katherine G. Johnson a refuzat să fie limitată de așteptările societății cu privire la genul și rasa ei, extinzând în același timp granițele pe care umanitatea le descoperea”. Barack Obama
Katherine Johnson Biography
Margaret Burbidge
(1919 – 2020) Marea Britanie
Alenush Terian
(1921–2011), Iran-Armenia
https://iranwire.com/en/features/9285
Nancy Grace Roman
(1925 – 2018), SUA
Vera Rubin
(1928–2016), SUA
Annie Jean Easley
(1933 – 2011), SUA
María Luisa Aguilar Hurtado (1938–2015), Peru
Beatrice Tinsley
(1941–1981), Marea Britanie – Noua Zelandă
IulianaRoman 